Regula celor 100 de maimute!

[genesis]

Am dorit sa postez ceva despre fenomenul cunoscut ca "regula celor 100 de maimute", regula de care cred ca ar trebui sa tinem cont:)


Acest fenomen este legat de faptul ca dupa ce un anumit numar de indivizi acumuleaza noi informatii are loc un salt calitativ in inconstientul colectiv. “Efectul celei de-a 100-a maimute” a fost facut cunoscut de catre biologul Lyall Wattson, in cartea sa Lifetide (Cursul vietii), aparuta in 1980. El a relatat cum primatologii japonezi care studiau maimutele macac in mediul lor de viata, in anii ’50, au dat de un fenomen surprinzator. Cartea lui a fost dusa la bun sfarsit printr-o lucrare foarte inspirata a lui Ken Keyes, publicata in 1981, numita Efectul celei de-a 100-a maimute.

“Maimuta japoneza, Macaca fuscata, a fost observata in mediul ei natural, timp de 30 de ani. In 1952, pe insula Koshima, oamenii de stiinta au dat maimutelor cartofi dulci, aruncandu-i in nisip. Maimutelor le-a placut gustul cartofilor dulci si proaspeti, insa murdaria de pe ei nu le-a placut.

Savantii au observat cum a rezolvat problema o maimuta in varsta de 18 luni, numita Imo. Ea a spalat cartofii intr-un izvor din apropiere. A invatat-o si pe mama ei aceasta smecherie. Colegii ei de joaca au invatat aceasta noua modalitate si le-au invatat si ei pe mamele lor. Aceasta inovatie culturala a fost preluata, rand pe rand de catre celelalte maimute, sub ochii cercetatorilor.

Apoi a inceput sa se intample ceva. In toamna lui 1958, un anumit numar de maimute Koshima spalau cartofii dulci – numarul lor exact nu este cunoscut.
Sa presupunem ca, intr-o dimineata, la rasaritul soarelui erau 99 de maimute pe insula Koshima, care au invatat sa-si spele cartofii.
Sa presupunem, in continuare, ca mai tarziu in acea dimineata, a 100-a maimuta a invatat sa spele cartofi.

Atunci s-a intamplat!
Catre seara, aproape toti membrii cetei isi spalau cartofii, inainte de a-i manca. Energia adaugata de aceasta a 100-a maimuta a creat cumva… o bresa ideologica!

S-a observat insa si altceva. Un lucru extrem de surprinzator a fost ca obiceiul spalarii cartofilor dulci a trecut apoi peste ape. Coloniile de maimute din alte insule si comunitatea de maimute de pe insula principala de la Takasakiyama au inceput sa-si spele cartofii.

Astfel, cand un numar critic achizitioneaza o noua cunostiinta, aceasta noua cunostiinta poate fi comunicata de la o minte la alta.

Chiar daca numarul exact poate sa varieze, acest fenomen al celei de-a 100-a maimute inseamna ca atunci cand doar un numar limitat de fiinte cunoaste o noua modalitate de a actiona, ea poate ramane in proprietatea constiintelor acestor oameni.

Insa exista un punct in care, daca o singura persoana mai achizitioneaza acea noua cunostina, campul prinde atata putere, incat aceasta cunostinta poate fi preluata aproape de toata lumea!”

Initial, Lyall Watson a studiat si asamblat povestea din dovezile lasate de cercetatorii primatelor. Deoarece fenomenul i-a surprins atat de mult pe cercetatori, ei n-au numarat cate maimute au fost necesare pentru a ajunge la acest efect. Asa ca Watson a propus un numar arbitrar, 99, si a considerat ca unul in plus, asa-numita cea de-a 100-a maimuta, ar atinge masa critica de constiinta, necesara pentru ca efectul sa se declanseze.

Noul model de comportament s-a extins spre majoritatea – insa nu spre totalitatea – maimutelor. Maimutele varstnice, mai ales, au ramas credincioase modelelor vechi de comportament, rezistand schimbarii.

Cand noul model de comportament a aparut, dintr-o data, in comunitatile de maimute de pe celelalte insule, doar cateva maimute de acolo au prins noua idee. Cele mai receptive la idei noi au inceput sa imite noul comportament si sa demonstreze in fata celor tineri si impresionabili. Astfel, au inceput si ei propria lor cale spre eventualul lor efect al celei de–a 100-a maimuta.
Sursa:http://damaideparte.ro/index.php?s=savanti&searchbutton=Cautare

[Stefan B.]

O expunere foarte interesanta, sper ca si noi aici sa reusim sa declansam ceva.O trezire a constiintei Romanesti,dorinta de a supravietui ca natiune. Multumesc pentru postare!

[Malasorte]

Citisem ceva asemanator, tot cu maimute doar ca in articolul respectiv informatia s-a transmis genetic la urm generatii.

[Mugurel]

Se pare ca exista un fel de..."amprenta informationala" care ramane de la o generatie la alta datorita procesului de dezvoltare personala. Sunt teorii care afirma ca de fapt omul, invatand lucruri noi de la o generatie la alta, isi activeaza de fapt anumite " calitati sau caracteristici" realizand aceasta dezvoltare personala. Acest proces se face in primul rand prin creare, inovare, imbunatatire a celor mai importante procese ce alcatuiesc viata omului in mediul unde s-a nascut. Dezvoltarea personala nu este asa cum stie toata lumea, doar un proces in care inveti sa scrii, sa citesti, sa faci o meserie, etc. Nu, aceasta invatare este doar acel bagaj de cunostiinte, priceperi, abilitati, necesar pt viata independenta in arealul in care te-ai nascut si in care iti desfasori viata. Dezvoltare personala inseamna sa iti evaluezi limitele pe care le ai in jurul varstei de 20 de ani ( cand se poate spune ca poti munci la aceeasi capacitate cu majoritatea membrilor activi din comunitatea ta ), iar aceste limite sa le dezvolti singur. Vei transmie astfel copilului tau si "adaosul informational" pe care de fat ti l-ai creat singur. Acest "adaos informational" realizat de individ in procesul sau de largire a limitelor proprii, reprezinta dezvoltarea personala. Urmasii tai vor avea aceste caracetristici, dar se vor vedea doar daca sunt pusi in situatia de a le utiliza.
De aceea, conditia principala, pe care va rog sa o observati si in experimentele respective, este ACTIONALITATEA.
Degeaba am muschi puternici, daca nu-i folosesc la capacitatea lor. In timp se vor atrofia.
Asta este "buba" si a poporului roman. Lipsa actionalitatii, adica aplicarea lucrurilor pe care le-a creat, gandit, etc. Da poate suntem mai inteligenti si mai creativi decat multi altii sau macar fata de vecinii nostri, dar la ce bun daca acesata dezvoltare personala nu o utilizam.
Actionalitatea pot sa spun ca este nodul, legatura dintre dezvoltarea personala si aplicarea acestei dezvoltari in practica. De ce nu este poporul roman un popor actional? Motivele sunte extrem de multe. La acest lucru contribuind masiv si educatia religioasa. Sigur, apare un paradox. Daca nu suntem actionali, cum de suntem creativi? Pai datorita provocarilor din istorie. Au fost multi care ne-au atacat. Imperii care erau pregatite sa cucereasca popoare. Ce a trebuit sa facem? Pai sa inventam metode de aparare. Sa fim mai creativi decat sa fugim din fata atacatorilor nostri.
Dar in ansamblu imaginea poporului roman nu este una actionala. imaginati-va un om care doarme sub un pom. Nu se misca. La un moment dat il sacaie o musca. Va da din maini, va scapa de musca, ce va face mai departe? Va dormi, adica va fi din nou neactional. Dar daca nu era musca nu se misca deloc. Problema educatiei religioase a poporului astuia este complicata tocmai pentu ca l-a facut sa nu-si doreasca nici macar crearea unui confort de viata. Degeaba avem inventatori, creatori, oameni care ii spun poporului ca poate trai mai frumos, mai comod, mai sanatos, poporul nu reactioneaza. Pentru ca nu este provocat. Si partea cu provocarea poate fi o mare discutie.
In concluzie, am facut acest comentariu, ca sa va uitati la tot ce este actionalitate. Adica la actul practic ce a declansat apoi comportamentul in lant, comportament care a fost preluat de la generatie la generatie pt ca a determinat un comfort, o imbunatatire in viata indivizilor. Probabil ca ar trebui sa analizam actionalitatea si atunci cred ca am intelege ce sa facem ca sa miscam poporul.

[Stefan B.]

Problema cu genetica este ca inchide capacitatile biologice ne-folosite. ADN-ul este cu mult mai complex decat crede lumea. In lumea biologica functioneaza o lege: USE IT OR LOOSE IT . Cum ai zis si tu despre muschi nefolositi , se atrofiaza. Este vorba despre optimizarea organismului biologic in a folosi cat mai putine resurse necesare intr-un mediu.

Creierul in particular consuma foarte multa energie, daca organismul biologic se "descurca" fara procese intelectuale foarte intense, atunci aceste functii se inchid . Genele functioneaza ca un intrerupator : pot exista in genomul unui om dar raman latente, nefolosite si se activeaza doar cand este nevoie. Daca insa genele nu sunt activate o perioada indelungata , atunci se auto-elimina.

Astfel exista riscul real ca o populatie sa involueze. Chiar recomand o comedie SF : Idiocracy . Exista riscul real ca tehnologia sa ne faca, surprinzator nu mai destepti ci mai..prosti ,ajutoarele artificiale facand ne-necesare anumite capacitati intelectuale.

Apoi mai intervine problema elitismului , care cu adevarat nu doreste o populatie educata . O populatie educata este foarte greu de controlat!

[genesis]

Aspectul care mie mi s-a parut a fi cel mai fascinant este acela ca obiceiul a fost transmis nu atat comunitatii de maimute de pe insula de origine, cat mai ales maimutelor de pe alte insule care practic nu aveau un contact fizic cu primele, informatia fiind preluata de undeva de la nivelul mentalului colectiv. Aceasta experienta are insa si un alt aspect: posibilitatea unei manipulari colective fara a fi nevoie sa controlezi intregul grup populational dintr-o anumita zona. Eu sunt convins ca cei care "trebuie", cunosc exact care este procentul populational necesar pentru a realiza acest lucru.
Experiente asemanatoare au fost efectuate si pe culturi celulare, in urma carora s-a observat ca influentele exercitate asupra unei populatii celulare au fost resimtite si de o alta populatie celulara separata de prima.

[ingrid]

Revoluţie în cunoaştere

Teoria morfogenetică (TM), încă de la descoperirea ei de către Rupert Sheldrake, a suscitat vii controverse. Reacţiile în lumea ştiinţifică au fost atât de aprinse încât unii savanţi au fost chiar de părere că "Sheldrake pune magia înaintea ştiinţei şi poate fi condamnat în exact acelaşi limbaj în care Papa l-a condamnat pe Galileo, şi pentru acelaşi motiv. Este erezie."

Dincolo de aceste "opinii" care nu mai păstrează nimic ştiinţific în ele şi care ne amintesc mai degrabă de diverse închistări şi dogme religioase, TM şi-a dovedit până acum în foarte multe cazuri valabilitatea şi, pentru cel cu mintea deschisă, reprezintă un instrument foarte preţios prin intermediul căruia pot fi explicate o serie întreagă de fenomene şi, mai mult decât atât, pot fi chiar generate şi stabilizate altele.

Sheldrake fiind de profesie biolog, a fost uimit de anumite fenomene din lumea fiinţelor vii, care nu puteau fi explicate în niciun fel, pâna la el. Vom descrie aici două experimente celebre, care au dus la fundamentarea acestei teorii.

În primul dintre ele, profesorul William McDougall de la Harvard testa în 1920 inteligenţa şoarecilor. Pentru aceasta a folosit un labirint, prin care şoarecii trebuiau să treacă pentru a găsi hrana. În experiment se nota timpul în care şoarecii reuşeau să ajungă la hrană. Spre uimirea lui, a constatat că pe masură ce apăreau noi generaţii de şoricei, timpul mediu în care aceştia ajungeau la hrană devenea tot mai mic, astfel încât generaţia a 20-a de şoareci ajungea în medie la hrană de zece ori mai repede decât prima generaţie.

A fost ca şi cum o învăţătură a celor adulţi se transmitea la copii. McDougall ştia, la fel ca noi toţi, că genetic nu se poate transmite învăţătura, decât poate cel mult anumite instincte. De aceea, rezultatele sale au fost tratate cu mult scepticism. Pentru a-l contra pe McDougall, o echipă de oameni de ştiinţă din Edimburgh a duplicat experimentul, folosind exact acelaşi labirint ca şi McDougall.

Rezultatele lor au fost şi mai uluitoare: prima generaţie de soareci a parcurs labirintul aproximativ în acelaşi timp ca generaţia 20 a lui McDougall, iar unii dintre şoricei au găsit drumul aproape imediat, mergând direct la ţintă. În acest caz explicatiile genetice puteau fi eliminate din start şi la fel şi alte explicaţii bazate pe urme de miros, feromoni, etc. Cu toate acestea, experienţa şoriceilor de la Harvard a trecut oceanul, ajungând la cei din Anglia, fără să existe nici o explicaţie fizică pentru aceasta.

Un al doilea experiment a avut loc în 1952 pe insula Koshima, unde o specie de maimuţe (Macaca Fuscata) a fost observată timp de 30 de ani. La un moment dat cercetătorii au început să ofere maimuţelor fructe dulci, aruncate în nisip. La maimuţe le plăceau foarte mult fructele, dar trebuiau să le mănânce acoperite cu nisip, ceea ce era neplăcut pentru ele.

La un moment dat o femela de 18 luni, numita Imo, a descoperit că putea rezolva problema spălând fructele într-o apă din apropiere. Imo i-a arătat aceasta mamei ei. Totodată colegii ei de joacă au învăţat aceasta şi şi-au învăţat şi familiile cum să facă. Oamenii de ştiinţă au asistat la felul în care din ce în ce mai multe maimuţe au învăţat cum să spele fructele în apă.

Între 1952 şi 1958, toate maimuţele tinere din colonie au învăţat spălatul fructelor. Doar unele dintre maimuţele adulte, care au imitat copii, au aplicat şi ele acest lucru. Celelalte maimuţe adulte au continuat să mănânce fructele pline de nisip.

Apoi ceva uimitor s-a întâmplat: de la un anumit număr de maimuţe care îşi spălau fructele, brusc fenomenul a luat o amploare explozivă. Dacă dimineaţa doar o parte din maimuţe foloseau această cunoaştere, seara aproape toate maimuţele deja spălau fructele.

De asemenea alte colonii de maimuţe din alte insule, precum şi maimute de pe continent, au început aproape imediat să-şi spele fructele. Nici în acest caz nu a putut fi găsită o explicaţie convenţională cum cunoaşterea s-a răspândit aşa de repede, trecând apa, fără să fi existat contacte directe între diversele colonii de maimuţe.

Rupert Sheldrake, analizând aceste cazuri, a avansat ideea unor campuri morfice (sau formatoare, generatoare), care aveau rolul de a menţine cunoaşterea oricăror fenomene, nu doar din lumea vie, ci şi din cea minerală sau chiar cuantică.

El a postulat că aceste campuri înregistrau într-un anumit fel toate informaţiile despre diverse evenimente, iar apoi exercitau o influenţă formatoare asupra tuturor fiinţelor sau obiectelor similare cu cele care au generat evenimentele respective, astfel încât noile evenimente să se încadreze oarecum în noul tipar.

Am putea să asemănăm aceste câmpuri morfice (CM) cu un fel de matriţe în care este turnat metalul topit pentru ca să ia forma respectivă. O comparaţie şi mai bună este cu pământul peste care plouă. Iniţial acesta este perfect plan, dar apoi apa începe să sape mici şanţuri prin care se poate scurge mai repede. Gradat aceste şanţuri se adâncesc şi din ce în ce mai multă apă curge pe acolo.

În comparaţia noastră, şanţurile sunt noile câmpuri morfice create, care crează obişnuinţa ca lucrurile să se petreacă predominant într-un anumit fel şi nu în altul. În linii mari, teoria morfogenetică explică mult mai aprofundat şi extinde ceea ce noi numim "obişnuinţă".

Din momentul postulării ei, teoria morfogenetică s-a dovedit imediat un instrument excepţional. Deja puteau fi explicate o serie întreagă de fenomene, din cele mai diverse domenii. De exemplu, în psihologie aplicabilitatea a fost imediată, şi de fapt TM s-a potrivit perfect cu alte descoperiri din acest domeniu, cum ar fi teoria subconştientului colectiv a lui C.G. Jung.

În cercetările sale, Jung a descoperit anumite fenomene stranii, care nu puteau fi explicate dacă nu ar exista un gen de conexiune între membrii aceleiaşi specii. De exemplu, Jung a descoperit că unii eschimoşi aveau vise cu şerpi sau păianjeni, deşi aceştia nu există în cercul polar şi nici nu existau alte surse de unde să afle despre existenţa lor.

De fapt, nici eschimoşii în cauză nu ştiau cu ce visează, dar când desenau imaginile respective, cineva putea recunoaşte imediat despre ce era vorba. Astfel, Jung a postulat ideea unui subconştient colectiv la care fiecare membru al speciei este mai mult sau mai puţin cuplat, şi prin intermediul căruia are acces la o serie întreagă de cunoştinţe, arhetipuri şi obiceiuri. Acest subconştient colectiv corespunde parţial câmpurilor morfice din teoria morfogenetică.

Totodata au putut fi explicate performanţele sportivilor, care cresc în mod vizibil de la o generaţie la alta, deşi structura biologica a omului este oarecum constantă şi chiar în epoca modernă decade datorită alimentaţiei nesănătoase, sedentarismului şi ruperii faţă de natură şi de ritmurile ei normale.

[ingrid]

Astfel, teoria morfogenetică validează în mod ştiinţific modalitatea prin care comportamentele sau chiar gândurile noastre modelează "destinul", prin câmpuri morfice specifice generate de către ele. De fapt, pur şi simplu aceste comportamente fac să apară tiparele şi căile care au tendinţa de a fi urmate şi mai departe, nu doar ca model de gândire ci şi ca realitate fizică.

Trebuie doar ca în dezvoltarea sa, CM să atingă o intensitate specifică, un gen de "masă critică", pentru a-i permite să se manifeste concret în planul fizic. Analogic este la fel cum într-o şcoală nu ajunge ca un singur elev să fie genial pentru ca acea şcoală să fie de renume, ci este necesar ca un anumit număr de elevi să aibă rezultate foarte bune, pentru ca acel CM generat să fie suficient de puternic şi pentru viitorii elevi care vor învăţa acolo.

Devine astfel posibil pentru o fiinţă umană să-şi transforme destinul în bine chiar la un mod radical, dacă acţionează cu suficientă energie în sensul modificării câmpurilor morfice mai vechi (care pot să-i fie defavorabile), pentru a structura astfel câmpuri morfice noi, mai puternice, şi care să o ghideze în direcţia dorită.

Mai există înca multe alte domenii de aplicare a teoriei morfogenetice, de exemplu găsirea unor modalităţi de acţiune pentru a favoriza ceva nou şi mai evoluat decât vechile forme, modele sau tipare, explicarea unor fenomene fizice sau psihice în funcţie de contextul în care au loc, etc.

Deşi teoria morfogenetică este încă în tinereţile sale, căile de cercetare şi rezultatele obţinute încă de pe acum sunt excepţionale şi o fac să fie un instrument foarte preţios pentru toţi cei capabili să îi pună în aplicare întregul potenţial.

nteresant articol, minunată teorie, câteva nelamuriri...

Mi-a placut foarte mult articolul. Cel mai bine este că sunt oferite multe exemple şi argumente care să-i ofere credibilitate şi să-i faciliteze oricărui cititor înţelegerea fenomenului. Exemplele referitoare la şoareci şi maimuţe m-au convins parţial. Adică, aş mai dori nişte lămuriri.

Aţi afirmat că surprinzător, comportamentul sau mai exact obişnuinţa de a spăla fructele în apă de către maimuţe a fost învătat foarte repede de către generaţii de maimuţe, puţine în 30 de ani de observări, şi mai mult decât atât, s-a transmis şi în alte ţări, locuri, la alte maimuţe, care bineînţeles au deprins acelaşi obicei, fără a fi intrat în contact cu maimuţele ce ştiau lucrul asta, ci prin aceste câmpuri morfice.

Hm...aici e nelămurirea mea. De ce trebuie ca maimuţele din alte locuri să fi învăţat spălatul fructelor prin aceste câmpuri morfice de la maimuţele iniţiale? Poate că şi ele şi-au dat seama că numai aşa pot mânca fructe curate?

Sau, de exemplu, de unde se ştie în mod clar că nu au învăţat de la maimuţele iniţiale lucrul ăsta, adică de unde se ştie că nu au intrat în contact cu această deprindere în mod direct de la alte maimuţe sau poate au aflat de la alte surse? Încă, mărturisesc, mi se pare puţin incredibil faptul că să zicem maimuţele b (cele care au învăţat asta şi erau altundeva) au conştientizat brusc printr-o revelaţie sau mă rog printr-o influenţă a câmpurilor morfice această deprindere.

Asta ar putea explica şi că copiii nu ar mai trebui învăţaţi anumite lucruri pentru că în cele din urmă, le vor învăţa siguri datorită existentei acestor câmpuri morfice. Magie sau nu, cine ştie, însă e foarte greu de crezut.

Şi încă o nelămurire. Se spune că oamenii dinainte erau mult mai dezvoltaţi şi capabili din punct de vedere intelectual şi spiritual. Aveau puteri pe care noi nu le mai avem azi. Telepatie, memorie fantastică etc. Oare noi acum suntem mai profesionişti decât ei datorită acestor câmpuri morfice?

Nu mai există aceste lucruri astăzi. E perfect adevărat că se poate acţiona asupra organizmelor vii (nu şi asupra lucrurilor, eu sincer nu cred că fiecare obiect are conştiinţă) transmiţând o vibraţie, un val de energie benefică chiar de la distanţă. Însă de aici până la a crede că prin dorinţe şi gânduri ne trasăm inconştient destinul, e puţin cam mult. La fel şi faptul că destinul nostru e ghidat şi desenat de ceea ce numim karma, bagaj anterior. Unde e liberul arbitru? Mai există, şi în ce fel dacă da? Multumesc, şi felicitări pentru articol!

- Întrebarile sunt foarte bine puse şi am să urmaresc să le dau nişte răspunsuri cât mai complete:

În legătură cu experimentul de pe insula Koshima, 30 de ani a fost durata integrală a cercetării, timp în care s-au făcut şi alte studii. Maimuţele au învăţat să spele fructele pe durata a aproximativ 6 ani. În cazul câmpurilor morfice nu trebuie neapărat să se transmită informaţia de la o generaţie la alta, ci este posibil ca ele să acţioneze şi în cadrul aceleiaşi generaţii.

Conteaza doar intensitatea lor ca efectele să fie vizibile. Este ca în cazul unei bombe atomice, în care pentru a se declanşa reacţia nucleară trebuie să existe o anumită masă de combustibil nuclear, numita "masă critică". Dacă exista mai puţin combustibil decât această "masă critică", atunci reacţiile nucleare nu vor putea să se produca în lanţ.

Putem admite că într-una sau două zone (insule) au existat transmiteri de informaţie de la maimuţă la maimuţă, dar nu prea este probabil ca într-un timp foarte scurt multe insule înconjurătoare plus colonia de bază de pe continent să fi fost vizitate de maimuţele de pe Koshima, mai ales că acestea erau ţinute sub supraveghere. Acest aspect apare mai clar în cazul experimentului cu şoricei. E practic imposibil ca un şoricel de la Harvard să fi ajuns la Edimburgh şi să-i înveţe pe ceilalţi despre labirintul respectiv. Deci în acest caz trebuie să ne gândim la alte metode de transmisie.

Într-adevăr, în privinţa copiilor umani, există tot felul de idei că generaţiile actuale învaţă mai prost decât cele trecute, calitatea învăţământului decade, etc. Aici trebuie însă ţinut cont de faptul că nu întotdeauna notele de la şcoală reflectă nivelul intelectual al elevului sau capacitatea lui de a asimila ceva.

Discuţia e mai complicată şi ar trebui să ţină cont de cât de mult sunt interesaţi copii moderni de ce se predă la şcoală, calitatea învăţământului şi a materiei predate, etc. Pe de altă parte copii moderni de la vârste mici sunt foarte buni în tot felul de domenii în care mulţi dintre adulţi nu sunt nici măcar începători, gen calculatoare, electronică şi telecomunicaţii, etc.

Dacă teoria că generaţiile moderne ar fi mai proaste decât cele anterioare este adevarată, atunci adulţii ar fi trebuit să poată manevra mult mai uşor un calculator sau un telefon mobil decât un copil, sau cel puţin să se obişnuiască mult mai repede cu ele. Realitatea este însă inversă şi de fapt valideaza TM. Într-adevăr, după unele teorii, în trecutul îndepartat al Pământului au existat anumite civilizaţii mult mai avansate decat cea actuală, dar nu despre ele vorbim acum.

Câmpurile morfice nu au o conştiinţă asociată, deci nu constituie ceea ce s-ar putea numi "suflet". Ele reprezintă mai degraba un fel de matriţe care generează anumite forme sau comportamente sau, ca în exemplul cu pământul şi apa, acele şanţuri care s-au format în timp şi prin care apa s-a "obişnuit" să curgă.

Deci ele se aplică oricaror aspecte din Creaţie, nu doar fiinţelor vii. Aici trebuie ţinut cont doar de următorul aspect: cu cât ceva este repetat de mai multe ori, un timp mai îndelungat şi de mai multe fiinţe, cu atât câmpul morfic generat va fi mai intens şi mai extins.

[ingrid]

Deci, pe Pământ individualismul a luat amploare tot mai mare, ducând la o nouă uniune a indivizilor. Să ne imaginăm membrii unui grup legati între ei în sufletul-grup. Sufletul-grup îi conduce, comandă întreaga lor conduită. Ar putea cineva să spună că inima iubeşte stomacul? Nu, inima este legată de stomac prin entitatea interioară care le menţine unitatea. Tot aşa grupurile animale sunt legate într-o viaţă psihică comună, şi comportarea lor este dictată de înţelepciunea sufletului colectiv. Doar atunci când acest suflet colectiv este dominat, depăşit, când fiecare Eu este independent de alte Euri, simpatia dragostei se poate înfiripa liber de la un ins la altul.

Omul a trebuit să fie pregătit treptat pentru realizarea acestei misiuni. Un fel de pregătire pentru dragoste i-a fost dată înainte de a se individualiza complet. Entităţile conducătoare i-au adunat pe oameni în grupuri bazate pe legături de sânge, şi oamenii se iubeau în măsura în care erau condiţionaţi de aceste legături. Omenirea a parcurs astfel o îndelungată perioadă de pregătire. Am văzut că acel fel de dragoste nu era un dar liber, ci efectul pecetei de înţelepciune. Spiritele luciferice au acţionat în epoca aceea opunând puterea lor eliberatoare forţelor unificatoare care închegau triburile şi popoarele. Toate instinctele de independenţă primite atunci de oameni se datorează Spiritelor luciferice.

Omul a acumulat astfel progresiv aptitudinile necesare pentru a dezvolta sentimentul de dragoste în toată plenitudinea sa, pentru a primi principiul christic, a cărui natură profundă este exprimată de cuvintele: 'Cel care nu-şi va părăsi tatăl, mama, fiul şi fiica, cel care nu-şi va lua crucea şi nu mă va urma, acela nu este vrednic de mine". Aceste cuvinte nu trebuie luate în sens literal, ci trebuie să înţelegem că vechea comunitate de sânge a fost înlocuită de principiul christic, s-au ivit forme noi de comunitate. Aceste noi forme de dragoste unesc un suflet de altul, o fiinţă umană de alta, fără să ţină seama de nici o bază materială.

Christos a dat impulsul datorită căruia o fiinţă omenească poate iubi o altă fiinţă omenească. Şi ca efect al acestui impuls omenirea se va spiritualiza prin dragoste. Dragostea va deveni tot mai mult de domeniul sufletului şi al spiritului. Prin aceasta omul va antrena în ascensiunea sa fiinţele inferioare care sunt însoţitoarele lui pe Pământ, el va transforma profund Pământul. Într-un viitor extrem de îndepărtat întreaga materie care alcătuieşte Pământul va fi transformată prin acţiunea omului, şi acest trup al Pământului, transfigurat, va fi iarăşi vrednic să se unească cu Soarele. Astfel Christos, care este Soarele spiritual, a dat impulsul necesar ca Pământul şi Soarele să se unească din nou într-o zi într-un singur corp cosmic." soare

(Sursa: http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA105/GA105_CF08.html )

[Overmind]

Ingrid, raspunde si tu te rog la topicuri cu mai multa atentie.
Unul din posturi se repeta de 3 ori si altul de doua ori; si nu e prima data cand se intampla.
Daca ar face prea multi asa, ar fi super-debandada.

Valabil pentru toata lumea este sa se verifice ce scrieti. O sa avem si un forum mai usor de folosit si de administrat, dar pana atunci va rugam fiti pe cat posibil atenti la ce faceti.

Back on-topic: la 6 miliarde si ceva de oameni, care-i masa critica ?

[Mugurel]

Apropo de maimutele destepte :)

http://www.youtube.com/watch?v=KSVYf2V7HGY&feature=related

[genesis]

la 6 miliarde si ceva de oameni, care-i masa critica ?

Iata un proiect care incearca sa demonstreze ca forta gandurilor poate sa actioneze in plan fizic. La acest proiect sunt implicati si cercetatori din cadrul Universitatii Babes Bolyai din Cluj.

http://www.descopera.ro/stiinta/929468-misteriosul-proiect-al-constiintei-globale

Am postat si site-ul proiectului in cauza
http://noosphere.princeton.edu/

PS: poate ar trebui sa-i intrebam pe cei de la Cluj care-i masa critica!!!:)